Liste complete pentru alegeri
Membrii Partidului Democrat Liberal au prezentat, astăzi, lista candidaților pentru alegerile locale din iunie, care au acoperit toate cele 104 localități din județ. Cum era de așteptat, nu au lipsit nici atacurile la adresa contracandidaților. În vizor a fost luat, din nou, președintele PSD Prahova, acuzat de tabăra democrat liberal că ar fi apelat la niște tertipuri pentru a atrage în cealaltă tabără cât mai mulți candidați portocalii. Aceștia afimă că nu au lipsit nici șantajul, amenințările sau unele favoruri.
Din lista celor 104 localități unde au fost propuși candidați pentru alegeri, 43 sunt deja în funcție. Alți trei, ar putea preda ștafeta unor persoane mai tinere, care să poată conduce destinele prahovenilor. Este vorba despre localitățile: Brazi, Măgurele și Sângeru.



