Lovit cu toporul ca în filmele de groază

Bărbat reținut după ce a lovit un pieton cu toporul și a condus băut, fără permis.
Un bărbat de 37 de ani, din orașul Urlați, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari, fiind bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv agresiune și conducere ilegală.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 mai, în jurul orei 18:30, când o femeie din localitatea Râfov a sunat la 112, anunțând că un bărbat a fost lovit cu un topor de către un alt bărbat, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Buda.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că, în jurul orei 18:15, un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi coborât din vehicul și l-ar fi agresat pe un alt bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate, folosind un obiect contondent, posibil un topor. Cei doi aveau un conflict mai vechi.
Victima, care se deplasa pe jos pe strada Islaz, a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru investigații suplimentare.
În timpul intervenției, polițiștii au constatat că agresorul emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.
Verificările au mai scos la iveală că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat astăzi unității de parchet competente, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, conducere fără permis, și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.