Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Lovituri sub centura

Miezul nopţii de 22 spre 23 octombrie reprezintă, oficial, începutul campaniei electorale. Campanie care, de fapt, a început de mult timp. Nu trebuie decât să dai drumul la televizor pentru a vedea că aşa este. Câmpinenii, obişnuiţi cu manifestări destul de civilizate a celor care fac campanie celor care participă la alegeri, erau obişnuiţi ca totul să se desfăşoare în limitele bunului simţ. Cel puţin la ei în urbe. Numai că pentru prezidenţiale miza este prea mare. La fel şi patosul de care dau dovadă „lipitorii de afişe” sau, mai nou, „amatorii de graffiti”. După ce Ploieştiul a avut de suferit în urma „artiştilor”, a venit şi rândul Municipiului. Zeci de scări de bloc şi pereţi proaspăt vopsiţi au primit „pecetea” celor care nu-l au pe Traian Băsescu la suflet. Spre nemulţumirea oamenilor care au scos bani din buzunare pentru a face ca blocurile lor să arate mai bine.
La primele ore ale dimineţii, în zonele unde au apărut „ştampilele” cu JOS BĂSESCU – ULTIMUL COMUNIST, puteau fi văzuţi poliţişti şi agenţi comunitari, care au început investigaţiile în vederea depistării celor care au încălcat legea.
Ce cred şefii formaţiunilor politice din Câmpina? Horia Tiseanu, preşedintele PDL, consideră că este vorba despre o acţiune concertată a unui partid politic, dar că cei care au dus la îndeplinire un ordin al cuiva, nu sunt din Câmpina.
Ion Dragomir, şeful PSD- iştilor câmpineni, şi-a propus ca aceste alegeri să fie caracterizate, în Câmpina, printr-un singur cuvânt: civilizaţie, şi se aşteaptă ca şi celelalte partide să facă la fel.
Şi Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina, a condamnat gestul celor care au avut de transmis mesaje contra actualului preşedinte. Nu vrea ca Băsescu să câştige al doilea mandat, dar nu aşa se fac lucrurile. Cu Virgil Guran nu am putut lua legătura decât telefonic: „Mi se pare o acţiune lipsită de bun simţ. Nici eu nu mai doresc ca Băsescu să fie preşedinte, şi, probabil, sunt mulţi care doresc acest lucru. Dar, nu aşa se manifestă democratic o forţă politică. Nu ştiu cine a făcut acest lucru. Răspunzând de întreg judeţul, eu am o privire de ansamblu şi ştiu că aşa ceva s-a întâmplat şi în alte localităţi. Oricum, sincer, nu ne stă în caracter să acceptăm astfel de lucruri, pentru că întotdeauna am vrut să fim mai eleganţi.”
Nimeni nu este de acord cu ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 21 spre 22 octombrie. De la oamenii care vor trebui să vopsească din nou pereţii blocurilor până la liderii politici. Şi totuşi se întâmplă. Şi, la felul cum au început să se mişte lucrurile, nu se va rămâne doar la nişte simple graffiti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co