Lucrări reluate
Lucrările de asfaltare pe DN1 în zona staţiunilor montane, continuă. A plouat mai multe zile pe Valea Prahovei, iar drumarii nu au putut turna covorul asfaltic şi au reluat munca azi de dimineaţă. Dacă timpul va permite, utilajele vor fi prezente pe şosea şi mâine, în prima parte a zilei, pentru a recupera timpul pierdut. Aşadar, dacă veţi tranzita zona în weekend, va trebui să aveţi nervi de oţel, deoarece se circulă alternativ, pe o singură bandă de mers. Poliţia rutieră vă recomandă să alegeţi şi rutele alternative, respectiv DN 72 Sinaia – Târgovişte – Ploieşti şi DN1 A Braşov – Cheia- Ploieşti. De asemenea, nu depăşiţi coloanele şi circulaţi regulamentar, pentru a nu bloca intersecţiile.