“Lupii”, în Arenă
O nouă deplasare specială pentru suporterii Petrolului. Meciul retur din cadrul semifinalelor Cupei României, FC Steaua-Petrolul, se va disputa pe cel mai mare stadion din România. Cea mai importanta înfruntare pentru galben-albaștri din acest sezon se va disputa, peste o săptămână, pe Arena Națională. Una cu amintiri frumoase, dar și neplăcute pentru “lupii galbeni”. În iunie 2013, Petrolul câștiga Cupa României cu treizeci de mii de susținători în tribune. Dar o lună mai târziu, formația petrolistă pierdea Supercupa României, 0 la 3, împotriva adversarului de joia viitoare. Clubul gazdă a anunțat că, pentru această partidă, s-a închiriat doar primul inel al stadionului, iar prețul biletelor este cuprins între 15 și 150 de lei. Ca de fiecare dată, la o deplasare în București, fanii Petrolului vor veni în număr mare să-și susțină echipa în tentativa de a juca o nouă finală cu trofeul pe masă. FC Steaua-Petrolul va fi primul meci din 2015 care se va desfășura pe arena cu 55.000 de locuri. În partida tur, de pe arena “Ilie Oană”, cele două echipe au terminat la egalitate, 1 la 1.