Mai mulți bani de la stat pentru calculatoarele elevilor
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a solicitat Ministerului Educației să majoreze suma acordată elevilor și studenților pentru cumpărarea unui calculator, de la 200 de euro la 600 de euro. Potrivit ANOSR, suma de 200 de euro nu a fost indexată niciodată până în prezent, fapt ce a restricționat foarte mult accesul studenților și al elevilor la aceste fonduri. Reprezentanții alianței au cerut și creșterea plafonului de venit net maxim lunar mediu pe membru de familie de la 150 lei la 1.450 de lei, în conformitate cu prevederile legale care statuează indexarea anuală acestui plafon cu indicele de creștere a prețurilor de consum. În România 72% dintre gospodării sunt conectate la internet, media europeană fiind de 85%.