Actualitate

Mașini ridicate și amenzi usturătoare în Ploiești

Dimineață cu sancțiuni pentru șoferii indisciplinați din Ploiești! Polițiștii locali au desfășurat marți, 9 septembrie, o serie de controale pentru a verifica respectarea regulilor de circulație și pentru a fluidiza traficul pe arterele orașului.

Primul caz a fost surprins pe strada Rudului, acolo unde un autoturism staționa chiar pe trotuar, în dreptul unei treceri de pietoni. Mașina bloca circulația pietonilor și punea în pericol siguranța acestora. Conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 410 lei și două puncte penalizare, în baza O.U.G. 195/2002.

Nici strada Țintea nu a scăpat de ochii vigilenți ai polițiștilor locali. Un alt șofer a parcat neregulamentar și a primit aceeași sancțiune: 410 lei și două puncte de penalizare.

Pe strada Cuza Vodă, autoritățile au fost și mai ferme. Două autoturisme parcate ilegal au fost ridicate de lucrătorii S.C. S.G.U. Ploiești, măsura fiind dispusă de polițiști în conformitate cu H.C.L. 234/2025.

Poliția Locală Ploiești anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare. Scopul lor este clar: protejarea pietonilor, fluidizarea traficului și descurajarea șoferilor care ignoră legislația rutieră.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co