Micutul Pavarotti
Florin Nae a impresionat juriul până la lacrimi în etapa zonală din Ploiești a concursului Super Star VP TV! La numai 12 ani, vocea sa este comparabilă cu a lui Luciano Pavarotti. De altfel, Florin a interpretat chiar o melodie a celebrului tenor – O Sole Mio. Dacă emoțiile din etapa zonală au fost mari, cele din finală sunt și mai si. Dar Florin speră că sorții vor fi de partea lui. Deși este încă mic, are experiență muzicală de 8 ani. Întâmplător un profesor l-a îndrumat către muzica clasică, iar lui i-a plăcut acest gen și nu l-a mai schimbat. „Micuțul Pavarotti„, cum i-au spus jurații, știe deja ce vrea să facă în viață. Studiază pentru a ajunge unul dintre cei mai mari tenori ai lumii. Florin Nae va reveni la VP TV, în marea finală de pe data de 8 iunie, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.