Ministrul Sănătății vrea să oprească fuga medicilor la privat
Un nou tip de plată ar putea fi introdus în spitalele publice din România.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță plata pe performanță, o măsură menită să stopeze fenomenul medicilor care pleacă înainte de terminarea programului din spitalele publice pentru a merge la cabinetele private.
Oficialul spune răspicat că există practici care trebuie să înceteze, inclusiv mutarea pacienților din spitalele publice către cabinetele private ale medicilor.
Alexandru Rogobete a recunoscut că situația îl îngrijorează, mai ales în cazul medicilor care sunt și cadre didactice și care refuză să facă gărzi sau să lucreze în ambulatoriu, dar sunt activi în sistemul privat.
Ministrul a subliniat că respectă personalul medical care muncește corect, însă este categoric împotriva celor care părăsesc spitalul în timpul programului și consideră că trebuie plătiți indiferent de activitatea depusă.
„Am un respect deosebit pentru oamenii de bună credinţă, pentru cei care îşi fac treaba. Dar sunt contra celor care pleacă la ora 10 din spitalul public la cabinetul privat, celor care îşi mută pacienţii din spitalul public la cabinetul lor şi celor care cred că trebuie plătiţi doar pentru că există”, a declarat ministrul Sănătății.
Alexandru Rogobete a explicat că plata pe performanță ar fi soluția pentru a corecta aceste dezechilibre din sistem.
„Nu este normal ca în spitalul public să spui că ai probleme medicale, să nu faci gărzi, dar să poţi sta 10–12 ore la cabinetul privat fără nicio problemă”, a adăugat ministrul.
Declarațiile ministrului vin în contextul unui scandal major la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Managerul unității, Raluca Ștefan, a anunțat că aproximativ 70% din personalul medical nu face gărzi, inclusiv medici tineri, cu vârste sub 50 de ani.
În urma acestor informații, ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Spitalul Județean Constanța.
Totodată, Alexandru Rogobete a anunțat că va solicita Comisiei de Medicină a Muncii să reverifice toate scutirile de gardă, în special în contextul procentului uriaș de personal medical care nu participă la activitatea de gardă.
Introducerea plății pe performanță ar putea schimba radical modul în care sunt remunerați medicii din spitalele publice și ar putea pune capăt unor practici tolerate ani la rând.
Ministrul Sănătății anunță toleranță zero față de abuzuri, iar controalele declanșate ar putea fi doar începutul unor măsuri dure în sistemul medical.



