Momente artistice pentru oaspeti
By
Elevii Școlii ”Ion Mateescu” din Poiana Câmpina au pregătit o activitate specială pentru oaspeții din Republica Moldova, reprezentanții localităților cu care s-a înfrățit comuna lor. Copiii au făcut o șezătoare, au cântat, au recitat și i-au servit cu mâncăruri tradiționale românești. Și-au dorit să iasă totul bine și să facă o impresie bună. Tocmai din acest motiv emoțiile nu i-au ocolit.
Atât primarul comunei Poiana Câmpina, cât și primarii din Negrești și Zaim au apreciat momentul artistic oferit de elevii Școlii ”Ion Mateescu”. Localitățile Zaim și Negrești sunt înfrățite cu localitatea prahoveană Poiana Câmpina din luna august.



