Motivare în funcție de adversar
Evoluția Petrolului în penultima etapă a sezonului va depinde şi de meciul Balotești-Cluj. Acesta se va disputa, măine, la prănz, în timp ce gruparea ploieșteană va juca, a doua zi, la Arad. Dacă ilfovenii vor încurca Clujul, petroliștii vor avea motivație pentru jocul de la UTA. În caz contrar, antrenorului Gigi Mulțescu îi va fi greu să-i mai stărnească pe jucători. Mulțescu nu se va baza pe Sarris, Kozoronis și Țigănașu în schimb, revine Marinescu.Pentru că se va juca pe suprafaţă sintetică, fotbaliştii Petrolului s-au antrenat pe iarba artificială de la Cămpina, dar și la Buftea. Galben-albaștrii spun că vor juca pînă la capăt indiferent de celălalt rezultat. Fotbaliştii Petrolului vor avea parte de ultima deplasare din acest sezon. Fiind a doua cea mai lungă, ca distanță, din campionat, trupa ploieșteană o va parcurge în două etape. Măine seară, lotul se va deplasa cu avionul pînă la Timișoara și de acolo vor fi preluați de autocar și transportați la Arad.



