Mutu e “șerif”, alții sunt accidentați
Schimbările de după pauză și unele greșeli. Sunt motivele pentru care Petrolul a mai făcut un egal în cantonamentul din Turcia. Ele au fost explicate de secundul Laurențiu Roșu care a dat declarații în locul principalului Cosmin Contra. Poate și pentru că, în ultimele zile, au apărut zvonuri legate de plecarea celui din urmă la Getafe. Până atunci, însă, antrenorul Petrolului vrea ca echipa să joace cât mai bine. A făcut-o timp de o repriza împotriva celor de la Sheriff Tiraspol. Adrian Mutu a reușit prima dublă în tricoul galben-albastru și tot două goluri a marcat și Henrique Lavannor pentru moldoveni. Brazilianul Guilherme a declarat că asta așteaptă de la Mutu și se bucură pentru golurile reușite. “Gui” speră ca în următoarele două teste jocul să devină și mai bun, iar echipa să câștige. Și împotriva moldovenilor, “găzarii” puteau să mai înscrie, dar în prima repriză Morar a ratat singur cu portarul. În partea a doua, cei din Tiraspol au dominat și au avut ocazii mai multe. Tot atunci fundașul Geraldo a fost eliminat după ce a avut o altercație cu un jucător advers. Laurențiu Marinescu nu a intrat nici în acest meci, la fel ca Filipe Teixeira. Primul are o entezită, iar Teixeira a suferit o miozită, ambii din cauza efortului. Ei au fost, astăzi, la un control medical, împreună cu doctorul Stamatescu. În funcție de rezultat, antrenorul Contra va ști când vor putea reveni la antrenamente. În schimb, Fernandez și Albin sunt aproape refăcuți și în cel mai scurt timp se vor pregăti alături de ceilalți.



