Mutu, pozitiv și negativ
Venirea lui Mutu la Petrolul stârnește controverse. Unul dintre cei care îl suțin este Gică Hagi. Acesta spune că odată cu venirea lui Mutu campionatul românesc devine și mai interesant. Asta pentru că este un fotbalist cu nume mare și un atacant de clasă. Hagi crede că va ajuta echipa lui Contra, care va deveni, astfel, și mai puternică. “Regele” recunoaște că orice mare jucător este capricios și are personalitate. Dar dacă antrenorul Cosmin Contra va ști cum să lucreze cu “Briliantul” va fi bine pentru Petrolul. Nu de aceasi părere este un fost jucător și antrenor al “lupilor”. Vivi Răchită este împotriva sosirii lui Mutu la Ploiești. El a spus că nu vede rostul sosirii fotbalistului la “găzari”, dar vrea să-l vadă la treabă în tricoul galben-albastru. Răchită și Mutu chiar au avut o convorbire telefonică în care jucătorul l-a întrebat pe Răchita ce are împotriva lui. A rămas ca situația să se lămurească după sosirea fotbalistului, când se vor întâlni față în față. Până atunci, Contra e sigur că mutarea va avea rezultate și înaintea sărbătorilor i-a trimis lui Mutu un program de antrenament.