Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

MUZICA DE CALITATE LA BUSTENI

Seria concertelor de calitate continua in statiunea Busteni. La Centrul Cultural “Aurel Stroe”, elevii Centrului Aplicativ de Muzica Instrumentala au sustinut concertul de sfarsit de an scolar. Prin recitalurile de pian, chitara sau mandolina, cei 19 micuti artisti pregatiti de profesorul Marin Guster au tinut sa-si demonstreze maiestria dobandita la cursuri dar si in studiile individuale. A venit apoi randul studentilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti care, sub îndrumarea conferentiarului universitar doctor Veronica Gaşpar, au concertat în cadrul unei „lecţii” de istoria culturii. Folosindu-se de videoproiecţie şi prin exemplificări cu recitaluri muzicale acestia au condus spectatorii prin istoria muzicii, dar şi a culturii în general, începând cu perioada preclasică, trecând prin clasicism şi romantism şi încheind cu perioada modern. Studenţii Anamaria Baciu-Popa, Elvira Blăjan, Tudor Theodoru şi Alexandru Covaci au dat dovadă de talent şi virtuozitate înterpretând la pian lucrări reprezentative din creaţia unor mari compozitori universali. Desi muzica clasica nu este, in general, la mare cautare, organizatorii spun ca la Busteni s-a format un public dornic de asa ceva. Stagiunea Muzicala 2013 va continua la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Busteni cu recitalul mezosopranei Claudia Codreanu şi al pianistei Inna Oncescu. Astfel, sambata, 22 iunie, incepand cu orele 18.00, artistele vor interpreta lucrari din Claude Debussy, Francis Poulenc, Tiberiu Bradiceanu si Aron Copland.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co