Nepregătiţi în caz de catastrofă
Majoritatea asiguratorilor din România nu sunt pregătiţi financiar să facă faţă unui cutremur de mare amploare, din cauza lipsei programelor de reasigurare. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România, care a participat la un seminar de specialitate, desfăşurat la Sinaia. În opinia sa, toate societăţile angajate în asumarea riscurilor catastrofale, membre în Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, respectiv PAID, ar trebui să aibe întocmite planuri foarte clare în cazul unui dezastru. Deocamdată, însă, lucrurile sunt cam ambigue. Nici la capitolul lichidarea daunelor, societăţile de asigurare nu ar sta prea bine în cazul unui cutremur. Ar fi nevoie de un număr foarte mare de inspectori care să finalizeze dosarele, iar şeful UNSAR apreciază că procesul, în cel mai optimist caz, ar dura 6 luni. Asigurarea obligatorie a locuinţei trebuie încheiată până pe 15 iulie 2011. Preţul unei poliţe variează între 10 euro şi 20 de euro, în funcţie de tipul construcţiei asigurate. Cei care nu-şi asigură locuinţa vor fi sancţionaţi cu amenzi între 100 şi 500 de lei.httpv://www.youtube.com/watch?v=X8EU_AXcVUE



