Actualitate

Nereguli grave în centrele sociale din Prahova

Inspectorii sociali ai AJPIS Prahova au desfășurat, în luna octombrie, o amplă acțiune de verificare în sectorul serviciilor sociale. În total, au fost efectuate 30 de controale la furnizorii de servicii sociale din județ, pentru a verifica modul în care este respectată legislația privind calitatea îngrijirii și protecția persoanelor cu dizabilități.

Controalele au scos la iveală mai multe nereguli, unele dintre ele deosebit de grave: centre care ofereau servicii fără licență de funcționare, depășirea capacității aprobate, lipsa semnalizării adaptate persoanelor cu dizabilități, precum și deficiențe la nivelul spațiilor de parcare, care nu respectau standardele pentru accesibilitate.

În urma abaterilor constatate, inspectorii AJPIS au aplicat două amenzi contravenționale, totalizând 140.000 de lei, și au impus măsuri de remediere ce vor fi monitorizate strict la termenele stabilite.

Acțiunile de control continuă, cu scopul de a asigura servicii sociale de calitate și respectarea drepturilor beneficiarilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co