Actualitate

Networking și dezvoltare personală pentru femeile din Prahova

Tot mai multe femei din Ploiești aleg să investească în dezvoltarea personală, networking și promovarea propriilor afaceri, iar comunitățile dedicate antreprenoriatului feminin devin adevărate spații de susținere și inspirație.

Una dintre aceste iniţiative aparţine comunităţii Mums in Bussines, care organizează constant întâlniri și evenimente dedicate femeilor aflate la început de drum sau deja active în mediul de business. Scopul acestor întâlniri este crearea unui cadru autentic pentru socializare, colaborări și creștere profesională, într-un mediu bazat pe încredere și sprijin reciproc.

Pe 23 mai, va avea loc evenimentul „Curajul de a te expune”, dedicat femeilor care își doresc mai multă vizibilitate și încredere în modul în care se prezintă în online, în afaceri și în viața de zi cu zi.

Invitat special este Ioana Ginghină, care va vorbi despre depășirea fricii de judecată, construirea unei prezențe autentice și transformarea vulnerabilității într-o formă de putere.

Participantele vor avea parte de un speech inspirațional, sesiune de întrebări și răspunsuri, dar și oportunitatea de a crea conexiuni valoroase cu alte femei antreprenor.

Evenimentul include momente de networking, promovare de business și oportunități de colaborare într-o comunitate activă și orientată spre dezvoltare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co