Noi locuințe ANL la Bușteni
Zi emoționantă pentru 24 de familii din Bușteni, cărora edilii locali le-au înmânat cheile de la noile apartamente ANL. Blocul de locuințe care a fost dat în folosință cuprinde 14 garsoniere și 10 apartamente, iar construcția acestuia a început în anul 2009, pe un teren cu o suprafață de 1.250 de metri pătrați. Proaspeții locatari au intrat în posesia noilor locuințe și beneficiază de toate condițiile unui trai mai mult decât decent, datorită faptului că li s-au asigurat toate utilitățile, dar și parcare proprie. Oamenii spun că așteptau de multă vreme o locuință. Autoritățile locale spun că proiectul de construire a locuințelor pentru tineri va continua cu un bloc ANL cu 12 apartamente, cu o valoare a investiției estimată la 3.500.000 de lei. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost realizate în anul 2007, anul acesta fiind inclus pe Programul tineret-construcții de locuințe în regim de închiriere ANL. La eveniment a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Roșca. Începând din anul 2002, Primăria Bușteni a dat înfolosință mai multe locuințe sociale prin programul de construcții locuințe pentru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Autoritățile locale confirmă că vor demara construirea a încă două blocuri de locuințe sociale, cu 28 de apartamente, în strada Telecabinei din localitate, valoarea investiției fiind de aproximativ 2.300.000 de lei.



