Nominalizare la premiile UNITER
Emoții pentru o tânără actriță a Teatrului Toma Caragiu din Ploiești. Florentina Năstase a fost nominalizată la cele mai importante premii care se acordă în teatrul românesc.
Florentina Năstase are 30 de ani. A ales actoria pe când, elevă de liceu fiind, frecventa Teatrul „Podul”, apoi a intrat prima la facultate, la Cluj-Napoca. Azi o vedem pe scena teatrului ploieștean, dar și pe unele scene bucureștene. Spectacolul pentru care Florentina Năstase a fost nominalizată la premiile UNITER va fi pus în scena și mâine, începând cu ora 18:30.
Piesa “Menajeria de sticlă” scrisă în anul 1944, ne invită să ne întoarcem într-o Americă a anilor 30′, în plină criză economică. Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 24-a ediţie, va avea loc luni, 9 mai 2016, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.