Actualitate

Nou la UPG Ploieşti: Licenţă în Psihologie, din 2025!

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești face un pas important în diversificarea ofertei educaționale și anunță, începând cu sesiunea de admitere din septembrie 2025, lansarea unui nou program de licență în Psihologie.

Programul este organizat de Facultatea de Litere și Științe și va pune la dispoziția candidaților 50 de locuri cu taxă, adresându-se celor interesați de o carieră într-un domeniu tot mai relevant în societatea actuală.

Conducerea universității subliniază că Psihologia devine o direcție strategică, reflectând cererea în creștere pentru specialiști în sănătate mintală, educație, consiliere sau resurse umane.

Noul program promite o pregătire academică solidă, cu o curriculă modernă și aplicată, care îmbină teoria cu practica, în scopul formării unor profesioniști capabili să răspundă provocărilor din lumea reală.

Reprezentanții UPG transmit că această inițiativă reconfirmă angajamentul instituției față de educația relevantă și de viitor, într-un dialog constant cu piața muncii.

Înscrierile vor începe în luna septembrie, iar toți cei interesați pot consulta condițiile de admitere pe site-ul oficial: www.upg-ploiesti.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co