Noul sediu vechi
Judecătoria Ploiești a revenit de curând în noul sediu situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu, după o lungă perioadă în care și-a desfășurat activitatea într-o altă clădire.
În acest timp, clădirea a fost supusă unor ample lucrări de renovare.
Despre acest lucru ne-a vorbit purtătorul de cuvânt al instituției, judecătorul Alin Vasile Ene.
Noul sediu vechi, dacă putem spune astfel, a fost inaugurat cu ocazia Zilei Europene a Justiției, 25 octombrie.
Potrivit purtătorului de cuvânt, în prezent în cadrul instanței ploieștene își desfășoară activitatea 34 de judecători, dintre care 26 la Secția Civilă și 8, la Secția Penală, în condițiile în care schema completă prevede un număr de 47 de judecători.
De asemenea, în cadrul Judecătoriei Ploiești lucrează un număr de 50 de grefieri.



