Nu prea vrea în “haită”!
By
Petrolul caută să-și întărească lotul pentru viitoare ediție de Campionat! Formația ploieșteană a adus mulţi jucători francezi, dintre care fotbaliştii care vor rămâne sunt cei care nu mai au nevoie nici de adaptare, nici de testări la antrenamente şi amicale.
Lupii au reuşit să-l păstreze pe Pecanha, i-au înregimentat pe Benga şi Ropotan şi încearcă să-l aducă şi pe Dan Nistor, fostul jucător al Pandurilor. Acesta şi-a încheiat contractul cu Evian şi este liber pentru o nouă echipă. Însă, dacă lupii-l doresc, momentan, Ropotan nu arată aceeași deschidere, fiind interesat de o echipă din Turcia sau Rusia. Rămâne de văzut ce negocieri vor avea câștig de cauză în acest sens.



