Numărătoarea inversă
By
Reconsolidarea pieței din cartierul Malu Roșu a fost întârziată, dar nu din vina autorităților. În timpul lucrărilor au fost descoperite anumite incoveniente de ordin tehnic. A fost găsită o soluție, dar de la această problemă au derivat altele, de ordin birocratic. Acum toate aceste aspecte au fost rezolvate, astfel că lucrătorii muncesc de zor la reconsolidarea pieței, care va fi inaugurata luna acesta. De asemenea, s-a făcut aprovizionarea cu panuri termoizolante, care vor înveli piața și o vor închide, crescând confortul comercianților și al clienților în sezonul rece.



