O cisternă cu motorină s-a răsturnat
Grav accident în Parcul Industrial Ploiești!
O autocisternă încărcată cu 25 de tone de motorină s-a răsturnat după ce a lovit un parapet din beton și două TIR-uri.
În urma impactului, cabina a fost grav avariată, iar din cisternă s-a scurs motorină.
Potrivit reprezentanților ISU, unul dintre cele două autotrenuri acroșate avea la bord sulfat de sodiu, iar celălalt, cauciuc.
Acestea au fost ușor deteriorate.
Evenimentul s-a petrecut azi noapte în jurul orei 3:00, în zona punctului vamal.
Ploua torențial și, se pare că șoferul autocisternei, un cetățean din Republica Moldova nu a adaptat viteza la condițiile meteo.
Din fericire, el a scăpat nevătămat. La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul ISU Prahova și polițiști.
Pentru că au existat scurgeri de motorină, a fost anunțată Garda de Mediu.
Traficul, atât în Parcul Industrial, cât și pe DN72 se desfășoară cu dificultate.
În prezent, se lucrează la transvazarea produsului petrolier din cisternă.



