O nouă destinaţie exotică pentru vacanţe
Vara este sezonul în care cei mai mulţi oameni îşi fac planuri pentru o vacanţă reuşită. La mare căutare sunt sejururile în străinătate în destinaţii cum ar fi: Bulgaria, Grecia, Turcia sau Malta. Agenţia de turism Xcess Tours, din Câmpina, vine în întâmpinarea clienţilor cu oferte cât mai avantajoase.
Pentru sezonul estival 2014, agenţia de turism Xcess Tours, propune o nouă destinaţie exotică: Insulele Capului Verde. Aici preţurile pornesc de la 499 de euro. Câmpinenii nu uită nici litoralul românesc, care este şi acesta la mare căutare. Cei care nu vor să părăsească ţara şi optează pentru o staţiune românească, pot alege un sejur la malul Mării Negre, cu bani puţini. O altă alternativă pentru o vacanţă reuşită sunt croazierele. În cadrul Agenţiei de Turism Xcess Tours, în această perioadă, se pot găsi şi ofertele din cadrul programului Senior Voyage.