O pată de culoare în ringul de box
Apariție inedită la înfruntările dintre boxerii de la CSM Ploiești și cei de la CSA Steaua. Congolezul Eduardo Makiadi a făcut senzație în ringul ploieștean. Africanul s-a născut în România, are 13 ani, spune că iubește boxul și a fost dus la sală de verișoara sa. Eduardo practică nobila artă de aproape doi ani și vrea să urmeze drumul creat de o legendă a boxului mondial.
Makiadi poartă cercel, iar în gala de la Ploiești, deși luptă pentru clubul Armatei, s-a bătut într-un maieu cu însemnele lui Dinamo. Congolezul este o adevărată panteră în ring, iar adversar i-a fost Alex Neagu, unul dintre tripleții Ploieștiului. Specialiștii spun că a ieșit o luptă adevărată, ambii boxeri fiind talentați. Iar viitorul României în acest sport poate fi româno-african.
Chiar dacă a fost o gală de verificare, pugiliștii au fost recompensați. Cu ajutorul maestrului Titi Tudor și prin bunăvoința unor oameni care apreciază sportul, boxerii ploieșteni au primit dulciuri și echipament sportiv.



