O sărbătoare pentru toți
Românii de pretutindeni sărbătoresc astăzi Sf. Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Sute de credincioși s-au strâns la biserica Maica Precista din Ploiești, pentru a lua parte la hram.
Tradiția Bisericii spune că Sfânta Fecioară a supraviețuit vreme de 11 ani durerii de a-și vedea fiul sacrificat. Cu trei zile înainte de moarte, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat și i-a dat vestea, oferindu-i posibilitatea să se pregateasca. La trei zile de la data îngropării, apostolii au găsit mormântul ei gol și au înțeles că trupul i-a fost urcat în ceruri. Dincolo de semnificația pe care o oferă Biserica sărbătorii, fiecare credincios îi dă un alt sens. Alți creștini, deși au fost astăzi prezenți la slujba făcută la biserică, nu par să fie tocmai familiarizați cu întâmplările sarbătorite astăzi. Toată luna august îi este dedicată Fecioarei Maria. Pe data de 8 septembrie va fi sărbătorită Sf. Maria Mică, când se va cinsti nașterea Maicii Domnului.



