Obligați la mediere
Medierea a devenit obligatorie, începând de astăzi. Concret, înainte de a vă grăbi să atacați pe cineva în instanță, în funcție de acuzațiile pe care le aduceți, ați putea fi obligat să faceți o ședință de informare asupra medierii. Prin această lege se încearcă degrevarea instanțelor de judecată. Avantajul este și de partea celor implicați, prin mediere economisind bani și timp. După o primă ședință de informare, în care părțile implicate află în ce constă medierea, pot alege dacă vor stingerea conflictului pe această cale sau lasă, totuși ,instanța de judecată să dea un verdict. Astfel, prin mediere ar putea fi rezolvate litigii în muncă, divorțuri, tot felul de conflicte civile și comerciale.



