Orașele, obligate să finanțeze spitalele cu 5% din buget
Lovitură grea pentru bugetele locale, deja secătuite de creșterile salariale, norma de hrană și tichetele de vacanță. Potrivit unui proiect de lege inițiat de senatorul USR Adrian Wiener și susținut de parlamentari din toate partidele, municipiile vor fi obligate să aloce 5% din bugetul local aprobat pentru a finanța și susține spitalele de interes județean, indiferent de subordonarea acestora.
Potrivit datelor oficiale prezentate în expunerea de motive a proiectului legislativ, 25% dintre femeile din mediul rural și jumătate din populația de etnie rromă nu au asigurări de sănătate. Totodată, din 17,4 milioane de beneficiari, doar 6,7 milioane contribuie la Fondul Unic Național de Asigurări Sociale de Sănătate, cele mai mari dezechilibre înregistrându-se în Suceava și Botoșani, unde din 100 de beneficiari, mai puțin de 30 sunt contributori.



