Imobiliare Valea Prahovei

Parc de distracţii la Buşteni

Valea Prahovei va avea la sfârşitul acestui an un parc de distraţii, care va funcţiona atât iarna, cât şi vara. După modelul staţiunilor din Europa, oraşul Buşteni, pregăteşte pentru turişti un fun park, ce va fi inaugurat la sfârşitul lunii viitoare. Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 14 mii de metri pătraţi, chiar în apropierea pârtiei Kalinderu, şi va fi o alternativă la schi sau săniuş. Va fi asemănător cu cel de la Innsbruck din Austria, adică turiştii vor găsi aici tobogane, trambuline, baby-lift-uri , panouri de catarare  şi un carusel. Lucrările de amenajare deja au început, iar investiţia se ridică la 2,5 milioane de euro, bani care provin din fonduri europene şi de la guvern. Pentru România, parcul de distracţii de la Buşteni,  va fi o premieră. Parcul va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, aşa că turiştii vor avea parte de distraţie atât ziua, cât şi noaptea, iar aceesul la zona de distraţie se va face cu o cartelă magnetică. Vestea că la Buşteni se va realiza un fun park i-a bucurat pe hotelierii din staţiune. Aceştia spun că mulţi turişti se plâng că nu găsesc în zonă posibilităţi de agrement. Noua investiţie va duce la creşterea cifrei de afaceri la unităţile de cazare. Tot în Buşteni, se vor realiza şi alte investiţii pe domeniul schiabil. Este vorba despre 2 pârtii: una de schi fond şi alta pentru snowboard. httpv://www.youtube.com/watch?v=TUoSNAlbfZA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co