Parteneriat de viitor
Oficializarea parteneriatului dintre Petrolul și noul sponsor al echipei s-a încheiat într-un mod dulce. Tortul a fost tăiat și împărțit invitaților pe ritmul imnului oficial al formației ploieștene. Președintele clubului Cristi Vlad a spus că acest parteneriat arată că echipa este pe drumul corect, acesta fiind susținut de două nume cu renume, Mircea Dridea respectiv… Constantin Brâncoveanu.
La eveniment au fost invitați foștii jucători, suporteri, angajați ai clubului dar și alți parteneri, toți fiind întâmpinați de două prezențe deosebite. Unul dintre seniorii petroliști, Mircea Dridea, încurajează și alte firme să vină alături de gruparea galben-albastră. Și le transmite celor care au lipsit de la o seară specială să dea clubului ceea ce așteaptă toată lumea, sigla și mărcile. Cei care au esența de campion spun că sprijină Petrolul până la revenirea în prima ligă acolo unde speră să ajungă cât mai repede.



