Actualitate

Pedalare spre promovare

Vremea neprielnică determină staff-ul Petrolului să-și ducă jucătorii și în sală. În această săptămâna, Marinescu și coechipierii au “băgat” biciclete, așa cum se mai spune în limbajul lor. Sub comanda preparatorului fizic Ovidiu Chiribici, fotbaliștii Petrolului au pedalat după ritmul dictat de “șeful” lor. Au fost acompaniați și de o ambianță muzicală pentru ca efortul jucătorilor să fie plăcut și susținut.
După o repriză în forță, Chiribici le acordă câteva momente de respiro după care băieții trebuie să pedaleze din nou, însă de data aceasta dintr-o poziție fără să stea pe șa. Preparatorul le arată numărul repetărilor iar fotbaliștii își reglează bicicletele și dau drumul la treabă.
Haita petrolistă are în pregătire și trei juniori. Portarul Radu și mijlocașii Enache și Bratu. Un alt junior, dar mai mic de ani, fundașul Adrian Nicolae, a fost convocat la echipa națională a României pentru o acțiune a selecționatei sub 16 ani. Petrolul ar trebui să joace un amical cu Petrolistul Boldești, înainte de plecarea în cantonamentul din Turcia. Din cauza vremii, staff-ul tehnic va hotărâ dacă se va mai disputa testul iar decizia finală va fi luată, mâine dimineață, în ziua jocului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co