Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Peluza 1 vrea președinte!

Peluza 1 Ilie Oană solicită organizarea unei noi ședințe a Adunării Generale a FC Petrolul în care să fie ales un nou președinte al clubului. Fanii acelei entități susțin că
nu vor accepta ca în continuare clubul să fie condus, chiar și din umbră, de Cristi Vlad. Suporterii sunt convinși că Petrolul are nevoie de un președinte integru, competent, care, împreună cu directorul sportiv Costel Lazăr, să reușească să atingă obiectivul din acest an, promovarea în prima ligă. În caz contrar, susținătorii petroliști îi aduc la cunoștință partenerului-finanțator Mădălin Mihailovici că vor trimite o scrisoare către sediul central al companiei ce finanțează clubul, pentru a prezenta starea actuală de la Petrolul. Dacă în jurul clubului nu toată lumea este mulțumită la echipă antrenorul Costel Enache ”bate palma” cu toți jucătorii pentru ai monta înaintea antrenamentului. Toți jucătorii au exersat cu mingea după care staff-ul tehnic a organizat un joc în care băieții trebuiau să fie cât mai rapizi și cu spirit de observatie. Lotul a fost împărțit pe patru grupe, toți se strângeau la mijloc după care fiecare trebuia să fugă spre colțul unde avea copeica de culoare. Grupa care nu reușea era pedepsită cu exerciții fizice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co