Actualitate

Percheziții cu mascați în Vlădeni! Suspect acuzat că a spart o casă din Mănești

Percheziții la primele ore ale dimineții, într-un dosar de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au descins în această dimineață, 24 iunie 2025, la două adrese din comuna Vlădeni, județul Dâmbovița.

Perchezițiile au vizat locuințele unei persoane bănuite de comiterea unei serii de furturi din locuințe.

Anchetatorii susțin că, în perioada aprilie – mai a.c., suspectul ar fi pătruns într-o gospodărie din comuna Mănești, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

În urma descinderilor, o persoană a fost condusă la sediul poliției pentru audieri. În funcție de probele administrate, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Operațiunea a fost coordonată de polițiștii din Prahova și Dâmbovița, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru furt calificat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co