Petrolul a revenit pe “Ilie Oană”
Fotbaliștii Petrolului de-abia așteaptă reluarea campionatului. Ei au venit destinși și puși pe glume la primul antrenament al săptămânii. Contra și-a strâns, jucătorii la centrul terenului și le-a spus că meciul de la Brașov este foarte important, fiind startul în lupta pentru titlu. După care a strigat la ei că vrea un antrenament tare, fiind convins că jucătorii sunt odihniți după două zile de pauză. Mutu, Yamissi și Albin au fost cei mai friguroși, purtând fesuri, iar Geraldo a cerut mănuși. Nigerianul Tamuz a făcut cunoștință cu “Arena Lupilor” încă de ieri, iar astăzi, s-a pregătit alături de ceilalți coechipieri. “Tancul” face antrenamente suplimentare pentru a atinge un nivel fizic optim și poate debuta în meciul cu Oțelul Galați. După câteva ture de teren, Contra a împărțit lotul în trei, iar jucătorii s-au bucurat să lucreze cu mingea. Contra i-a dat balonul printre picioare lui Mutu iar antrenorul a strigat un “Ole!” ca la coridele spaniole. Singurii care s-au pregătit separat au fost mijlocașii Teixeira și Marinescu. Ambii vin după accidentări și nu trebuie să forțeze. La antrenament au asistat câțiva muncitori și elevi. Cu riscul de a întârzia la școală, unii dintre ei au venit la teren să-și vadă idolii. După ce au petrecut în zilele libere, petroliștii au și astăzi motive de bucurie. Cel care a condus Petrolul de pe bancă în finala Cupei României, team managerul Cristi Vlad, împlinește 37 de ani.



