Sport

Petrolul are atac cu facultate și Bac!

Petrolul ’52 Ploiești are în ofensivă un fotbalist cu carte. Roland Dedius Stănescu a fost intervievat de gsp.ro unde a vorbit și despre cariera școlară. Roli a dezvăluit faptul că părinții i-au spus că poate juca fotbal atâta timp cât se va ține și de învățătură. Iar fotbalistul, care va împlini 27 de ani luna viitoare, a ținut cont de sfaturile părintești. Stănescu a urmat un liceu cu profil mate-info și a luat BAC-ul cu media 9,61, iar la patru din cele șase materii abordate, a primit nota 10! El nu s-a oprit aici și a continuat cu facultatea, reușind să termine ASE-ul – la relații internaționale. Stănescu a început fotbalul la 7 ani, la Motru, ca fundaș, peste alți trei a fost avansat ca mijlocaș, apoi a trecut în atac, unde evoluează și în momentul de față. Roland Dedius a fost format de Școala Gică Popescu și a mai povestit că cea mai bună perioadă în fotbal a avut-o, până la acest moment, la FC Argeș. Acum este foarte bucuros că joacă pentru Petrolul. Roli Stănescu a venit în această iarnă la gruparea ploieșteană, dar a debutat în urmă cu puțin timp, deoarece a avut probleme medicale din cauza unei accidentări. Fotbalistul Petrolului și-a făcut simțită prezența chiar la primul său meci în tricoul galben-albastru. Etapa trecută el a intrat în repriza a doua și a marcat, cu capul, golul de un punct, reușit în partida de la Brebu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co