Actualitate

Petrolul bifează și duminica

Pentru prima oară în acest sezon, Petrolul va juca duminică, pe teren propriu, următorul meci de campionat. Gruparea ploieșteană revine, pe „Ilie Oană”, pentru disputa cu Daco-Getica București, într-un joc ce contează pentru etapa cu numărul 11 a Ligii a doua Casa Pariurilor. Partida se va desfășura pe 13 octombrie, de la ora 19.30, iar începând de mâine, 8 octombrie, va demara procedura de comercializare a biletelor pentru această întâlnire. Tichetele vor fi disponibile la casa de bilete a stadionului ploieștean, zilnic, după programul obișnuit, inclusiv sâmbătă. Iar duminică, în ziua partidei, casa va fi deschisă pînă la ora de start a jocului. Petrolul a făcut un joc mai puțin reușit la Pandurii Târgu-Jiu însă a revenit acasă cu toate punctele. Trupa antrenată de Flavius Stoican s-a impus datorită unui autogol, iar succesul arată că formația petrolistă este specialistă în victorii externe, fiind al patrulea succes stagional. A fost o nouă evoluție a fotbaliștilor petroliști în urma căreia fanii continuă să fie nemulțumiți. Principalul Stoican a spus că este normal ca publicul să conteste jocul echipei însă el are încredere că randamentul se va schimba în bine deoarece are fotbaliști cu calități. Datorită victoriei de la Pandurii, Petrolul a atins 15 puncte în acest sezon, ocupând, momentan, poziția a 9-a, cu cinci lungimi în minus, dar și cu un joc mai puțin disputat, față de zona promovării.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co