Petrolul, fluierată de un suporter
Un suporter în pielea arbitrului. A fost cazul lui Robert Nuțu, mare fan al Petrolului. El a trebuit să-și fluiere echipa favorită la un nou meci în Liga a IV-a. Nuțu a fost nevoit să treacă peste emoțiile inerente fiind cel care a împărțit dreptatea la partida CS Blejoi – Petrolul. Chiar dacă au fost arbitrați de un suporter înfocat, nimeni n-a fost nevoit să-l fugărescă pe teren.
După Băicoi, lupii au învins și la Blejoi. S-au impus cu 3-0 prin golurile lui Tudor, din penalty, în prima parte, respectiv Nae și Dumitrescu, în partea secundă. Petroliștii au mai avut și alte ocazii, cum ar fi bara lui Puchea, ratarea, din câțiva metri, a puștanului Nițescu, tot o bară a debutantului Prunescu, dar și șansa irosită de Butufei singur cu portarul. Majoritatea ocaziilor au fost la poarta în spatele căreia galeria petrolistă a folosit arsenalul pirotehnic.
La meci au fost peste 2000 de oameni, partida fiind luminată și de nocturna arenei, iar finalul a adus o bucurie în doi, echipă și fani. Pentru câteva zile, gruparea petrolistă este în fruntea clasamentului, iar antrenorul Tavi Grigore vrea această poziție până la final.