Sport

Petrolul, fulger spre titlu

Petrolul Ploiești… fulgeră spre spre titlul de campioană. Astăzi clubul petrolist a semnat un parteneriat de imagine cu un producător auto aflat pe locul 3 în Europa că vânzări. Petrolul ocupa locul doi în campionat și vrea supremația la vară. Așa cum au reușit echipe ca Borussia Dortmund, Feyenoord sau Galatasaray, formații sponsorizate de concernul german. Conducerea clubului și lotul de jucători au fost prezenți la dealer-ul autorizat din oraș. Contra și-a amintit că a purtat aceeași firmă, pe tricou, când a jucat la AC Milan și se bucură că o face și ca antrenor. El speră ca echipa să cucerească cât mai multe trofee, iar noul “coechipier” să ofere, ca primă, o mașină. Căpitanul Hoban vrea ca Petrolul să se compare cu Borussia Dortmund, iar Sony Mustivar își dorește o mașina de teren dacă vor reuși câștigarea titlului. Brandul a fost reprezentat de directorul general Cristian Milea. Acesta a spus doar că partenariatul este pe un sezon cu posibilitate de prelungire indiferent de performanțe. El a mai spus că într-o confruntare Petrolul-Borussia ar ține cu “găzarii”, iar pe Contra îl vede la fel de ambițios ca Jurgen Klopp, antrenorul celor de la Dortmund. Adi Mutu a stat tot timpul lângă Mircea Bornescu, acesta fiind singurul coleg pe care îl știe. “Briliantul” și ceilalți coechipieri s-au pozat cu toate mașinile după care, cei prezenți și-au dorit cât mai multe poze și autografe cu fotbaliștii Petrolului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co