Petrolul, în “Misiune Imposibilă”
Petrolul începe seria “Misiune Imposibilă”. Gruparea ploieșteană joacă salvarea în 17 episoade. Rolul principal este deținut de Constantin Schumacher. Antrenorul Petrolului spune că nimic nu este imposibil și speră să fie ca Tom Cruise în celebra serie, iar împreună cu ceilalți actori să salveze Petrolul. Prima apariție va fi la Craiova, iar antrenorul merge la câștig. Nu îi este teamă de mediatizatul Ivan, ci doar de echipa și de starea gazonului.
Guerriero și Ziani sunt doi dintre cei 15 jucători noi cu care Petrolul abordează returul. Cei doi francezi speră să joace așa cum au făcut-o pe vremuri la Nancy respectiv Marseille. Românul Bucșa face parte din cei vechi, însă are încredere în “noul Petrolul”.
Pentru a se obișnui cu suprafața de pe arena “Extensiv”, fotbaliștii Petrolului s-au antrenat la Brazi. Așa vor face și mâine, apoi lotul Petrolului va pleca la Bănie pentru partida de duminică.



