Petrolul joacă de Sfântul Andrei
Petrolul va juca de Sfântul Andrei derbiul cu Dinamo. Inițial, meciul trebuia să se dispute de Ziua României, pe Arena Națională. Însă Liga Profesionistă de Fotbal a reprogramat partida pentru 30 noiembrie, de la aceeași oră, dar pe stadionul din “Ștefan cel Mare”. Tot după programul stabilit de LPF, “lupii” vor încheia sezonul fotbalistic din România.
Petrolul Ploiești-Concordia Chiajna va fi ultimul meci oficial din prima liga în 2014. Cele două echipe se vor înfrunta luni, 8 decembrie, de la ora 20:30 pe arena “Ilie Oană” într-o partidă care contează pentru etapa a 17-a. Tot pe teren propriu va juca Petrolul următorul meci din Liga I, împotriva celor de la ASA Târgu-Mureș, duminică seară. Partida este foarte importantă pentru vârful clasamentului, iar susținerea publicului la astfel de meciuri este la fel.
Chiar dacă peluzele rămân goale din cauza suspendării, atmosfera din “Arena Lupilor” rămâne “pe umerii” celor două tribune accesibile, care se vor umple la înfruntarea cu mureșenii. De aceea tichetele pentru această confruntare sunt deja la vânzare. Ele pot fi achiziționate de la casele stadionului, de pe internet sau de la partenerii oficiali, prețul acestora fiind cel obișnuit. Pentru ultimele patru partide din acest an, are drept de joc și George Mareș. Atacantul de 18 ani a fost legitimat și poate debuta oficial după ce FC Petrolul a câștigat litigiul cu fostul său club, Sportul Studențesc.



