Petrolul revine pe ecranele Cupei

Meciul Petrolului cu Universitatea Craiova se va disputa peste fix o săptămână. Și va fi televizat de la ora 20:30. Derbiul din Cupa României cu trupa lui Mititelu ar trebui să aibă loc la Severin. Însă oltenii fac presiuni ca meciul să se joace pe stadionul “Ion Oblemenco”. Indiferent de locul de disputare, antrenorului Cosmin Contra nu i-a convenit tragerea la sorți. Mai ales din cauza distanței și a drumului obositor. Care poate influența, având în vedere că Petrolul va juca șaisprezecimile de Cupă între două meciuri de campionat, la Dinamo și cu CFR Cluj. Până la înfruntarea cu “leii” Craiovei, “lupii” lui Contra o au de pregătit pe cea cu “câinii” lui Mulțescu. După o zi liberă, fotbaliștii Petrolului au revenit la antrenamente. Chiar dacă a jucat , mijlocașul Fernandez n-a beneficiat de liberul acordat. S-a pregătit alături de Beța și Albin, la Crângul lui Bot, sub îndrumarea preparatorilor fizici. Și suporterii pregătesc înfruntarea cu Dinamo. Toți cei care doresc să-și susțină echipa la meciul de pe Arena Națională își pot cumpăra bilete. De la casele stadionului “Ilie Oană” sau de la pub-ul suporterilor, costul unui tichet fiind de 10 lei.