Actualitate

Ploieștiul, pe lista celor mai nesigure orașe în caz de cutremur!

Municipiul Ploiești ocupă un loc fruntaș într-un clasament în care orice localitate își dorește să nu figureze. Este vorba despre lista celor mai nesigure orașe în caz de cutremur din România.
Din păcate, datele întocmite de către reprezentanţii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului plasează Ploieştiul pe locul al doilea în acest clasament, după București.
Astfel, conform Institutului, cele mai periculoase zone pentru locuitori, în caz de cutremur, sunt Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani sau Iaşi şi toate zonele cuprinse între ele. Pe locurile următoare se află Roman, Bacău, Piteşti, Giurgiu şi toate zonele din acest perimetru. În zonele cu risc intermediar se mai află şi Cernavodă și Tulcea.
La polul opus sunt judeţele Timiş, Caraş Severin, Satu Mare şi Constanţa şi graniţa dintre judeţele Suceava şi Maramureş. Aproape la fel de sigure sunt zonele cuprinse între Oradea, Cluj, Deva şi Bistriţa şi un alt punct izolat de siguranţă este între judeţele Sibiu şi Braşov, cuprinzând câte o parte din amândouă, ambele fiind judeţe cu un risc seismic mediu.
La sfârșitul săptămânii care tocmai s-a încheiat, mai exact în noapte de sâmbătă spre duminică, România a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, care a fost resimţit şi la Ploieşti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co