Pompieri premiati
Elevii Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti au obținut locul patru la proba „descarcerarea din autovehicule” din cadrul competitiei nationale de descarcerare si de acordare a primului ajutor calificat. Concursul, aflat la a IV-a ediţie, s-a desfasurat in perioada 23-24 septembrie si a fost organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” Targu Mureş şi Fundaţia pentru SMURD.
La această întrecere, care a constat în două probe (descarcerarea din autovehicule şi acordarea primului ajutor calificat) au participat 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale Republica Moldova.



