Porţi deschise, la grădiniță
By
Lucrările de construcţie de la Grădiniţa “George Enescu” din Sinaia au ajuns la final, iar la sfârşitul săptămânii aceasta va fi inaugurată. Începând de lunea viitoare, aici se vor juca şi vor învăţa 80 de preşcolari, împărţiţi în patru grupe. Clădirea a fost construită după un concept modern şi oferă prichindeilor cele mai bune condiţii. Cei care doresc să vadă cum arată noua grădiniţă mai au două zile la dispoziţie, în cadrul evenimentului „Săptămâna porţilor deschise”.
Inaugurarea va avea loc duminică, 25 martie, la ora 18:00 şi după cum au promis autorităţile locale, evenimentul va fi plin de surprize.



