Prejudiciu de 10.000 de lei, după tăieri ilegale în fondul forestier

Percheziții de amploare în județul Prahova, într-un dosar penal ce vizează tăieri ilegale de arbori. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, alături de colegii de la Secțiile Rurale Bălțești și Drajna, dar și cu sprijinul jandarmilor ploieșteni și al reprezentanților Ocolului Silvic, au descins în această dimineață la șapte locații din județ.
În fapt, în perioada ianuarie – februarie 2025, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi tăiat și sustras mai mulți arbori dintr-o zonă de fond forestier situată pe raza comunei Ariceștii Zeletin, județul Prahova, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 de lei.
Totodată, în cauză vor fi puse în executare trei mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier național.