Premii pentru vedetele autohtone

Seară emoţionantă pentru mai multe vedete autohtone, care au fost premiate în cadrul Galei Premiilor VIP. Evenimentul, organizat la Sinaia, a fost menit să încununeze activităţile de succes ale mai multor actori, cântăreţi şi doctori. Prima distincție, cea de excelenţă, a fost înmânat de cântăreaţa Marina Voica actorului Alexandru Arşinel, iar Liana Stanciu i-a acordat premiul pentru muzică Paulei Seling pentru locul III obţinut la Eurovizion. Printre participanţi s-au mai numărat Mihaela Mihai, care a primit diploma pentru eleganţă, George Mihăiţă, Nicolae Voiculeţ, Lucian Sabados şi Nico. La finalul premierii, invitaţii au ciocnit câte un pahar de şampanie şi au urmărit un spectaculos foc de artificii, care a brăzdat cerul staţiunii Sinaia.