Sport

Prețul turneului final

Un tichet pentru o zi, care cuprinde două meciuri (semifinalele sau finalele), costă 15 lei, iar pentru întreg turneul costul abonamentului este de 25 de lei. Acestea sunt prețurile de intrare la Final Four-ul Cupei României. Biletele sunt disponibile online printr-o rețea cunoscută dar și prin partenerii acesteia din librării, magazine de telefonie mobilă și benzinării. Acestea pot fi achiziționate și de la sală în zilele cu meciuri. Pentru a doua oară în ultimii trei ani, câştigătoarea Cupei României la handbal masculin se va decide în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti. Arena va găzdui turneul final la care sunt calificate aceleași echipe implicate și în lupta pentru titlul național, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Dobrogea Sud Constanţa și Potaissa Turda. Sala „Olimpia” a mai găzduit Cupa României în 2014, în cea mai dramatică și lungă finală din istoria sa care s-a întins pe durata a 80 de minute, fiind nevoie și de 24 de aruncări de la 7 metri! Finala de ținut minte a fost condusă de ploieșteanul Romeo Ștefan împreună cu bucureşteanul Bogdan Ştark. Cei doi vor arbitra, mâine, una dintre semifinale, duelul Dinamo-CSM. Pe lîngă fluierași, la Olimpia vor reveni și cățiva jucători și antrenori care au trăit pe parchet acea finală specială. Toma, Stănescu, Buricea, Novanc, Stavrositu dar și antrenorii Eliodor Voica, pe atunci la Bacău, acum pe banca lui Dinamo, și Aihan Omer, atunci ca și acum, la echipa de la malul mării. Primele trei locuri vor fi răsplătite cu câte un trofeu, câștigătoarea cupei va juca în EHF, iar în funcție de anumite criterii și finalista se poate califica, din această postură, în cupele europene.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co