Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Prim ajutor olandez

Peter Zackman, o persoană acreditată în asistenţa medicală de urgenţă, a ajuns şi la Spitalul de Neuropsihiatrie Voila, pentru a ţine o serie de cursuri legate de acordarea primului ajutor. Manevrele pe care le-au avut de învăţat cei 14 „elevi”, s-au dovedit în multe cazuri a fi mai mult decât binevenite. Şi de data aceasta olandezul a venit la spitalul din cartierul Voila al municipiului Câmpina cu tot felul de ajutoare. Totuşi, partea principală a activităţilor pe care le-a desfăşurat, a fost legată de folosirea defibrilatorului semiautomat, un echipament care va rămâne în camera de gardă a spitalului, pentru a putea fi folosit cu promptitudine de fiecare dată când va fi nevoie. „Am venit aici la cererea directorului Spitalului de Neuropsihiatrie Voila. Facem un curs, cu câteva persoane. Este vorba despre un curs care se referă la tehnicile elementare de prim ajutor. Îi învăţăm tot ce ştim despre răni, despre sângerări, despre oase rupte… tot ce înseamnă prim ajutor. Am adus, de data aceasta, şi câteva aparate, printre care şi un defibrilator. Vom învăţa personalul medical cum să-l folosească, atât pentru adulţi, dar şi pentru copii. Pacienţii au şanse mult mai mari să supravieţuiască atunci când este folosit un asemenea aparat. Sunt încântat de modul în care se implică cei care participă la acest curs.” Personalul medical de la Voila s-a arătat interesat de lecţiile predate de olandez, olandez care are de gând ca la finalul cursului să-şi treacă „elevii” şi printr-un examen, pentru a se asigura că defibrilatorul va intra pe mâini bune.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co