Sport

Prima ședință petrolistă

Prima ședință petrolistă din 2017 s-a desfășurat la stadionul “Ilie Oană”. La ea au participat președintele Cristi Vlad, antrenorul Octavian Grigore și suporterii Petrolului. Tema care “arde” este cedarea mărcilor și a palmaresului către Petrolul ’52. Fanii au fost informați că Primăria dorește să le dea în folosință cu condiția de a avea un reprezentant în conducerea clubului. O parte a suporterilor ar fi de acord cu doleanța aleșilor locali, în schimb, alții nu vor să audă de așa ceva. Însă toți merg pe ideea că o eventuală asociere între club și Primărie trebuie realizată pe baza unui contract “beton”. Demersurile oamenilor, dar și a conducerii clubului sunt “zdruncinate” de Clubul Sportiv Petrolul. Pe rolul Judecătoriei Prahova se află un dosar în care nici mai mult, nici mai puțin CS Petrolul cheamă în judecată autoritatea locală cu scopul de a-şi recupera palmaresul fotbalistic! CS Petrolul se subordonează Ministerului Tineretului și Sportului și este condus de Eduard Crângaşu. Primul termen de judecată va fi pe 2 februarie 2017. Din cauza acestei situații fotbalul prahovean o poate lua pe urmele unor litigii gen “CSA Steaua versus FCSB” respectiv “CS Dinamo cu FC Dinamo 1948 SA”. Conform celor postate pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Petrolul, acesta a luat fiinţă la sfârșitul lunii august 1958. Printre cele 9 secții înființate la început s-a aflat și cea de fotbal. Însă echipa iubită de toți petroliștii a ieşit de sub tutela CS Petrolul în anul 1972. Atunci a luat fiinţă Fotbal Club Petrolul Ploieşti, după care au urmat denumiri precum FC Ploieşti și SC FC Petrolul SA, societate aflată acum în faliment.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co